Apoi, cu abilitate a copiat culorile originalului, cu atat mai mult cu cat le vede armonioase, calde, vii si nu reci, monotone si aproape metalice cum erau totus in stampe, care nu faceau un desen, ci mai degraba contrafaceau un desen. E de retinut cum, in tablouri, varietatea culorilor carnatiei umane, a vestimentelor, a ornamentelor, a vietii de la tara, a cerului trebuia sa formeze un intreg care sa des-chida ochii si sa nu supere privirea, ceea ce inca, in arta figurativa, se cheama armonie. De multe ori, neacordandu-se prea mare atentie in a reproduce intr-un anume fel chiar si culorile, aceasta armonie se pierdea in totalitate sau in mare parte in opera gravorului. De aceea, gravorul trebuia sa faca un atent studiu, pentru ca dintre mii de proceduri si artificii - pe care le dau stiinta si talentul -, sa ajunga acesta la acea modalitate de a imbina desenul cu culoarea lucrurilor, astfel incat sa nu se piarda nimic din armonia si efectul pe care pictorul le obtinuse deja prin tabloul reprodus. Intr-adevar, Rubens a aratat primul aceasta cale gravorilor si elevii sai au fost gata sa pastreze ca lucru pretios observatiile maestrului, studiind caracterul culoruilor si folosind mai mult alb sau mai mult negru, dupa cum acest lucru convenea intregului ansamblu. De aceea, Nostermann a variat maniera si nu doar cu o singura tusa a indicat contururile, ci toate obiectele inconjuratoare
<<<                                87

si care trebuiau sa-i serveasca ca fond: Bloemaert si imitatorii sai din Italia au gasit modalitatea de a obtine putin cate putin lumina mai clara la umbra mai puternica: Bolswert a variat manierele sale, observand carnatia, oasele, picioarele, cu scopul de a face o opera pitoreasca mai curand decat a parea iscusit creator de taieturi. Deci, principiul era bine facut, desi nu l-au urmat toate scolile sau l-au urmat intr-o oarecare masura. Insa, pana la Mercuri, nu se mai vazuse o inteligenta, eleganta si, as spune, imperceptibila aplicare a sus- numitului principiu, dusa pana in acel punct in care parea imposibil sa se mai faca altceva. Aceia care au profitat de sfaturile lui Rubens au folosit tonuri ori prea clare ori prea obscure in functie de cum era natura culorilor - mai mult sau mai putin transparente - pe care voiau sa le reproduca in gravurile lor. Insa Mercuri nu foloseste atât albul si negrul, cat maniere sau ale punctelor, sau ale tãieturilor sau semnelor când subtiri si lejere, când mari si groase si altele cu care atinge cuprul sau otelul pana la a face sa se distinga, de exemplu, la parul de pe cap - roscat,blond,saten,negru. Cine ar vrea sã încerce sã-si dea seama de metodele sale ar face o munca grea si nu si-ar atinge scopul: nu s-ar putea ajunge la o regula in ceea ce priveste diversitatea in functie de
                                   88                      >>>