|
Obtine
licenta, nu inceteaza sa lucreze oameni si, rosu, foloseste, pentru
a da nume muschilor, lucra-rile autorilor valorosi. Acest lucru facut,
se supune protectorului sau; la 1 mai 1816, condus de insusi Paolo Salviucci
(care ii plateste pensiunea), merge la Azilul din San Michele: la acel
Azil care fusese creat pentru a educa tinerii din popor pentru mese-riile
cele mai necesare, mai sigure si, pentru ma-rea majoritate a barbatilor,
chiar mai demne. Mai tarziu, acest Azil, din cauza slabiciunilor si
vani-tatii celor care il conduceau a deviat de la scopul sau sfant,
devenind pepiniera de sculptori, pictori si arhitecti care, plecati
de acolo si negasind de lucru (imposibil pentru o atat de numeroasa
mul-time), se tarau intr-o banala, plictisitoare viata - intre ambitia
unui merit imaginar si umilinta unei invincibile saracii. (Dl. Raffaello
Ojeti in cartea sa: Luigi Calamatta gravor: Roma (Tipografia romana)
1870, la pag.28, nota 3, imi reprosaza, cu multa gentilete insa, ca
in acest pasaj nu prea am vorbit de bine despre Azil, cu privire la
multitudinea de artisti educati acolo. Insa opiniile mele sunt ase-manatoare
cu ale lui Calamatta, care la 1 aprilie 1826 ii scria lui Mercuri (vezi
scrisori nr. VI): "…Toate observatiile pe care le-ai facut despre azil
mi s-au parut justificate. Si apoi, chiar daca reusesc cei capabili……
cand ies de acolo, cum sa traiasca intr-o tara in care Guvernul nu |
rasplateste
munca in nici un fel ? nu ar trebui sa se amestece in artele frumoase
decat aceia care au puterea de a trai. Daca tu, care ai plecat de aclolo
singur si cu atata talent, esti obligat sa faci orice pentru a trai,
ce sa faca acei sarmani cazuti in dizgratie care vor iesi de acolo in
turma ? e adeva-rat ca aproape toti aceia care ies de acolo vor fi soldati
sau servitori. In acel moment e ace-lasi lucru iesirea din lanarie sau
de la Studii…"). Mercuri, intrand acolo se gandea poate la acea ramura
a artelor care i-ar fi convenit si visa, in compensatia mangaierilor
pe care le pierduse, maiestri abili, studii comode si triumfuri viitoare.
Se trezeste, insa, imediat din reverie atunci cand se vede condus in
biroul unui librar. A intrebat care este motivul si i s-a raspuns, surazand,
ca era acela de a invata o meserie si ca acest lucru depindea de ceea
ce putea sa faca. Atunci, el a inceput sa strige si sa protesteze ca
venise pentru a invata desenul si nu pentru a taia hartii si a lega
carti. Sefii sai au inceput sa rada si cu chipurile infricosatoare i-au
spus ca va trebui sa ramana acolo fie ca-i place fie ca nu. Atunci el,
furios, o ia la fuga si alergand cu repeziciune, iese pe poarta Azilului.
Ajuns de unul dintre sefi, care il trage intr-o parte, inca facea galagie
si se zvarcolea cu toata puterea lui de copil. Pana la urma se hotaraste
sa se intoarca, la auzul unei |