Dragul meu prieten,

Vreau sa-ti scriu doua randuri pentru ca simt nevoia ca sufletul meu sa se odihneasca pe al atu. Dupa ce am primit scumpa si linistitoarea ta scrisoare, m-am imbolnavit si a trebuit sa raman in pat si inchis in casa mai multe zile. Atunci si dupa, am avut mereu in minte sa-ti scriu, insa nu am putut. N-am putut si nu am vrut, pentru ca tragicul sfarsit al prietenului so colegului nostru Aloysio a intristat foarte mult sufletul meu, si asa deja profund ranit, constient de durerea foarte amara care te poate purta la un asemenea sfarsit! Dumnezeule! Cata durere si toata intr-ul timp atat de scurt! Prietenul meu Giovanni Strazza, Giuseppe Mancinelli, Tommaso Aloysio - toti disparuti de pe aceasta planeta. Nu mai simt bataile inimilor lor langa inima mea, deja rupta de pierderea sfintei mele sotii. Oh! Cum sunt pustiit! Cum privirea mea se slabeste si vointa mea fara scop, fara forta! Oh, bunul meu prieten, sunt demn de mila! Ma rog sa ma resemnez vointei lui Dumnezeu si nici macar rugaciunea nu aduce vreo picatura suava in inima mea indurerata! Amalia sufera poate mai mult decat mine. Exteriorul sau fizic arata o aparenta resemnare calma a spiritului ei. Eu tremur, nici nu vreau sa opresc putin gandul intr-un gand care din cand in cand imi fulgera in minte in mod inspaimantator.
Dumnezeu sa aiba mila de noi.
Te imbratisez cu sufletul si ma consider,
Al tau sincer prieten,
G. Dupre

P.S. Cand il vezi pe prietenul Gustavo Bonaini, saluta-l in numele meu si scuza-ma in fata lui daca nu raspund la calduroasele sale scrisori. Ii voi scrie despre acea dureroasa teama care imi provoaca o neliniste de nedescris. El e bun, va intelege si chiar daca nu ma va ierta, ma va aproba: sunt sigur.

Florenta 14 iunie 1875