Draga Mercuri,

Sa terminam acum cu vaicarerile de ambele parti pentru intarzierea in a scrie. Eu, dandu-ti un bun exemplu, te scutesc de toate scuzele pe care le-ai putea invoca, daca de azi inainte nu raspunzi in aceasi zi in care primesti scrisoarea, cum am facut eu. Intarzierea sper ca nu te va face sa crezi ca a scazut in intensitate prietenia mea pentru tine. Daca tu imi vei cere un lucru care eu voi putea sa te ajut, vei vedea ca lucrurile stau altfel. Avand de pus la punct niste afaceri de oarecare importanta pentru alti prieteni, am fost nevoit sa aman si sa scriu scrisori de placere. As avea nu o scrisoare, ci un panegiric sa-ti scriu, atat de multe lucruri as vrea sa-ti spun… Iti promisesem portretul meu facut de mine insumi si pe care l-a tiparit cu mare atentie Mancion. Si daca chiar il vrei te voi satisface; dar deocamdata te rog sa te multumesti cu aceste doua copii pe care ti le trimit, pentru ca timpul e pretios si mai ales costa. Am terminat blestemata de stampa: n-o trimit la Roma, pentru ca cu cat mai putin se va vedea, cu atat mai multa onoare voi avea; si daca ar fi fost posibil, as fi distrus-o inainte de publicare. Mi s-au adus elogii pentru aceasta stampa, dar cred ca nu sunt atat de orb incat sa nu vad ca sunt doar linguseli: ceea ce ma consoleaza un pic, este ca a fost prost inceputa, si nu de mine, ci tabloul insusi nu a fost mare lucru. Acum gravez cu foarte mare placere desenul pe care l-am facut dupa tabloul D-lui Ingres ("Alegerea lui Ludovik al XIII-lea"), care tie nu ti-ar placea cu siguranta, avand ceva in comun cu cel de la Trinita de Monti si nefiind cu mult inferior acestuia. Asculta-ma, eu am incercat intotdeauna sa fiu impartial… si referitor la prietenie, nu caut un prieten care sa ma domine pe mine sau eu sa-l domin pe el, acest lucru fiind, dupa parerea mea, imposibil. Si atuncicand se gasesc doi care sa aiba aceleasi dorinte in toate, sunt convins ca de o parte exista ori slabiciune, ori adulatie. Mie mi-ar placea ca un prieten sa aiba aceasta calitate: sa nu urmeze nici ceea ce vede, nici ceea ce fac eu in artele frumoase: de asemenea, in politica, precum si in religie… Prezenta stampa are control total asupra starii mele de spirit: sunt fericit cand mi se pare bine, foarte trist la cel mai mic moment de nesiguranta: si daca la sfarsit ambitia mea nu va fi rasplatita, nu stiu ce se va intampla… Si daca nu munca, atunci ce ma poate consola? Prietenii care nu numai ca sunt departe, ci si uita de mine? Unul dintre cei mai dragi mie va pleca din Europa; unul este casatorit, un altul se va casatori; tu - care ai nevoie de confort! Ah, ce infama e lumea! Banii ajung in mainile celor care obosesc numarandu-I si nu in mainile celor care ar sti sa faca bine unui prieten si care I-ar oferi mijloacele de a-si dezvolta talentul. Sperantele de viitor sunt cele care ma fac sa inving gandurile triste, care atunci cand ma napadesc ma tin 10 sau 11 zile intr-o ipocondrie care sfarseste prin a ma face de nerecunoscut. Imi vei da amnunte despre ceea ce faci si daca exista ceva sperante de bine, cel putin in viitor… as vrea sa-ti spun, scrie-mi curand: dar curajul imi lipseste, gandindu-ma la timpul cat am intarziat de data asta. Recitind calduroasa ta scrisoare, ma rusinea gandind ca tu vei lua drept indiferenta intarzierea mea. Dar, din nou te asigur ca ard de nerabdare sa mi se ofere o ocazie pentru a-ti demonstra ca nu e rusinea cea care iti vorbeste, ci sufletul, inima-cand afirm ca ma gandesc mereu la tine… Daca ai vazut expozitia "pensionarilor" Academiei Franceze, imi vei spune parerea ta despre tabloul reprezentandu-l pe "Marc Antoniu aratand poporului corpul si hainele lui Cezar, pline de sange". Spune-mi chiar si ce s-a spus prin Roma. Te imbratisez si te salut dragul meu, si sperand sa am vesti bune, le astept cu nerabdare.

Sunt si voi ramane Calamatta, prietenul tau.

Paris 13 august 1827