Draga prietene,

poate ti se va parea extraordinar ca am inceput scrisoarea pe 1 aprilie si am terminat-o pe 27; daca ai cunoaste Parisul, ai gasi extravaganta mea mai putin ciudata. In aceasta incomparabila tara, cand au fost evitate toate ocaziile posibile sa fie evitate, cum ar fi pranzurile, vizitele, conversatiile, teatrele etc, tot raman atatea situatii imprevizibile si inevitabile care ocupa o parte considerabila de timp. Cu acestea am fost cateva zile cam ocupat, lucru care mi s-a intamplat de multe ori primavara. De aceea, acum crap de bine. Detaliile pe care mi le dai despre tabloul tau mi-au facut o mare placere si mai ales starea ta de spirit, care m-a facut sa fiu sigur de marile progrese pe care le faci; si asa sper sa ramana, doar pentru a fi prietenul tau. Mi se pare ca dincolo de ceea ce-mi scrii, exista o enigma pe care n-o inteleg (cred in Dumnezeu creatorul omnipotent; despre impostura, insa, nu cred nimic: prin urmare… gata cu prudenta… Spun ca sunt dusmanul declarat al minciunii): te rog sa-mi dai explicatii. Imi pare rau ca afacerea D-lui Bounard nu se mai realizeaza, pentru ca te-ar fi facut cunoscut la Paris si in felul acesta ai fi avut tot timpul de lucru; si daca n-ar fi fost vorba de talentul si de genialitatea ta, cel putin ai fi fost bine platit si siguranta materiala ti-ar fi dat posibilitatea de a face ceea ce vrei; dar acest lucru nu a reusit: rabdare! Cand exista bunavointa, asa cum ai tu, si dragoste de arta, totul trece si vei face tu, cu nimic, ceea ce fac Camuccini si Landi, cu bogatia lor. Eu sunt convins, ajunge ca nu obosesti hranindu-te din acel mare sanctuar al artei. E dura hrana pe care te indemn staruitor sa o mananci: dar cred ca altfel nu e posibil sa devii un adevarat. In sfarsit, nu sunt decat bucati din Vatican pe care, atunci cand cineva are un stomac bun, e o placere sa le digere. Referitor la asta, Domnul Guerin, in prezent Director al Academiei Franceze, spune un lucru perfect adevarat (dupa parerea mea), vorbind despre Cammucini; spune ca mananca si se hraneste cu arta lui Raffael, dar ca neputand-o digera, o varsa imediat ce o inghite. Fiindca tot vorbim de arta iti voi spune ca tabloul "Frullone" ("Caleasca") mi-a facut foarte mare placere si este foarte frumos. Daca ar fi fost vorba despre un altul decat dragul meu Mercuri, m-as fi marginit doar la elogii, dar tie iti voi face observatii, nu atat pentru acum, cat pentru a tine seama de acestea pe viitor. Tabloul e facut de un maestru, dar fi foarte atent sa nu fii prea sigur pe tine: este de o sinceritate incredibila, dar stiu ca unele parti nu au fost puse perfect la locul lor, poate nu le-ai sters pentru a scoate in evidenta puritatea si franchetea-si acesta este un defect al scolii moderne care trebuie sa ne faca sa ne temem, pentru ca ne lasam influentati de artele frumoase moderne. In pictura se mizeaza mai mult pe colorit si pe maniera de a picta, decat pe desen si pe modul de a gandi; in sculptura-ca marmura sa fie bine lucrata; modelul vine dupa aceea. Nu se spun de multe ori aceste lucruri, dar se fac. In gravura-sa fie buna gravura, daca nu e gravorul, nici macar daca ar desena precum Marc Antoniu. Cand ai facut portretul lui Mancion, se vede ca erai putin in urma, dar maniera imi place. Iti spun adevarul, am luat in batjocura tusele si te indemn staruitor ca tu sa nu faci acest lucru, daca nu pentru altceva, cel putin pentru a nu se asemana cu acele oribile facaturi ale lui Apollinaire si ale Studiilor lui Camuccini. Poate o sa ma gasesti ridicol: dar nu-i nimic: in toate scrisorile te voi bate la cap cat pentru a te ajuta sa nu cazi in pacatele altora, sa faci aceleasi greseli ca ale lor; pentru a nu te simti calugar catva timp: Mercuri merge inapoi: asa cum merg aproape toti romanii. Stiu bine ca motivul principal e lipsa banilor, dar trebuie sa fie si altceva, si cred sa fie putina importanta a patronului si mai multa a muncitorului si pentru a multumi ochii publicului. Daca as mai fi avut hartie, n-as mai fi terminat. Imi pare realmente rau ca nu pot sa ma intalnesc sa stau de vorba cu tine personal. Exista un prieten de-al meu care vrea trei teste dupa Rafael pentru a face continuarea acelei "Transfigurari". Ar trebui sa fie aproape terminate, dar fara fond. Daca le ai facute sau daca vrei sa le faci, imi vei scrie cat vrei. Te voi ruga insa sa nu intarzii sa-mi raspunzi din aceasta cauza. Toate observatiile pe care le-ai facut despre Azil mi s-au parut justificate. Si apoi, chiar daca reusesc cei capabili…cand ies de acolo, cum sa traiasca intr-o tara in care Guvernul nu rasplateste munca in nici un fel? Nu ar trebui sa se amestece in artele frumoase decat cei care au puterea de a trai… Daca tu, care ai plecat de acolo singur si cu atata talent, esti obligat sa faci orice pentru a trai; ce sa faca acei sarmani cazuti in dizgratiecare vor iesi de acolo in turma? E adevarat ca aproape toti aceia care ies de acolo vor fi soldati sau servitori. In acel moment e acelasi lucru iesirea din lanarie sau de la studii. Acest lucru ma face sa ma ingrijorez pentru fratele meu: treci pe la el cand mergi pe acolo si spune-mi limpede daca va putea face mare lucru. Aminteste-ti ca inca nu mi-ai dat un raspuns in ceea ce priveste tabloul de la Trinta de Monti. Cand vei face cateva schite din placere, ma vei anunta pentru a-mi da aceasta consolare si te voi ruga chiar sa imi trimiti doua semne ale compozitiei. Draga prietene, inchei prin a te imbratisa cu toata dragostea.

Calamattissimo

P.S. Vei spune: Stai… cere, cere, dar nu se vede nimic de la el: dar in alta scrisoare sper sa-ti trimit portretul.

1 aprilie 1826