Draga prietene,

Dragul meu, imi place mult ceea ca ai facut si il gasesc foarte bine desenat, mai putin marginea, care e putin cam aspra (Vorbeste de un portret al lui Mercuri, facut de el insusi). Pentru portretul meu, iti voi spune ca exista doi pictori care mi-au promis sa-l faca, unul pictat, iar celalalt desenat; dupa primul care va fi realizat, ma gandesc sa fac o copie in litografie, pe care sa ti-o trimit tie si lui Alibrandi, care mi-a cerut-o mai de mult. Va fi nevoie de doua desene si asta presupune mult timp. Tu imi ceri sa-ti vorbesc despre pictura franceza. Dar cum sa fie posibil sa vorbesti in scris despre un asemenea lucru? Te asigur ca imi pare intr-adevar rau gandindu-ma ca nu pot fi, macar pentru cateva zile impreuna cu tine. Acest lucru fiind imposibil, voi alege calea de mijloc, si anume aceea de ati spune parerea mea, in general, in aceasta scrisoare. Deja sunt convins ca vei spune ca am devenit francez. Imprimeria pe panza, in general, este de un cenusiu clar. Sa stii ca reda mult din uzanta de aici si din Italia de a face cartoane-model pentru viitoare pictura; iar, daca anticii le-au facut, a fost pentru a-i determina pe invatacei sa munceasca mai mult tablourile lor; cu toate acestea, nu au dainuit in timp, asa cum se intampla in prezent in Italia. De exemplu, sa-l luam pe Camuccini si sa spunem: fi atent la schitele sale: sunt foarte frumoase pentru ca pune in ele tot ceea ce stie. Cartoanele-model sunt mult mai slabe, dar sunt piese frumoase: la sfarsit face pictura, un tablou fara forta; punand tot ceea ce stia in schita si pe carton, face tabloul, care e cel mai rau dintre toate. Inlocuitor chiar si in cazul marelui sau tablou, pentru ca sunt mult mai bune cartoanele. Asta spun toti francezii; si dovezile sunt atat de evidente ca te sfatuiesc sa nu mai faci cartoane, ci doar o schita neterminata, pentru combinatie si pentru efect. Cat despre maniera franceza, despre care noi italienii strigam atata, cum ar dori unii dintre aceia care strigam atata, cum ar dori unii dintre aceia care striga in gura mare fara a sti ce spun (cum am fost eu) - sa vina sa vada expozitia din acest an! Draga prietene, nu-ti imaginezi placerea pe care am incercat-o petrecand trei sau patru ore privind aceasta infinitate de tablouri, care sunt toate de o calitate deosebita si diversa: bune, proaste, cateva albe si altele negre (si te asigur ca in numar foarte mic). In general exista si un pic de asprime. Scoala franceza se deterioreaza putin cate putin, insa am vazut si lucruri bune. Ceea ce e rau este ca tineretul, in general, nu incearca doar sa-i imite pe englezi, ci chiar sa fie mai extravaganti decat acestia. Toti spun ca nu a mai existat o expozitie unde stilul sa fi fost atat de diferit ca acesta; am vazut tablouri in stil Raffael (daca acest lucru e posibil) si altele foarte romantice, foarte colorate, dar realizate cu matura. Acesti francezi fac piese in tablouri care sa te faca sa ramai inmarmurit. Cine a facut un tablou de care artistii sunt foarte multumiti e acela care a pictat un tablou care se afla la "Trinita de Monti", este un S. Pietro, mi se pare, care lecuieste schilozii. Eu, la Roma, am privit acest tablou putin cu capul in nori, dar acum, cand am vazut si alte opere ale sale, imi dau seama ca e un om acesta care are nevoie sa i se ierte foarte multe extravagante; dar aceste desene in relief mi se par a fi, de departe, cele care se aseamana cel mai mult dintre toate cu Raffael. Inainte de a rade si de a judeca daca am sau nu dreptate, te rog sa mergi sa vezi, chiar de mai multe ori, tabloul despre cxare ti-am vorbit; si in urmatoarea scrisoare sa-mi spiu ce parere ai. Trecand peste asta, daca vei vrea sa afli parerea mea si despre alte lucruri, sunt gata sa ti-o spun cu toata franchetea. Te rog insa ca totul sa ramana intre noi, pentru ca ar putea sa existe cineva care sa nu aprecieze sinceritatea mea. Nu-ti mai vorbesc despre pictura, pentru a avea hartie sa-ti spun ca am intrerupt scrisoarea. Si iata motivul. (ceea ce iti spun acum, mi-ar face placere sa le spui D-lui Giangiacomo, D-lui Marchetti, lui Mancion si oricui vei vrea). Un anume Gerard, pictor al regelui, caruia eu i-am facut cadou cateva atentii pe care le-am gravat, bunaoara doua mici portrete, s-a oferit el insusi sa-mi faca un mare portret in picioare. Eu am acceptat si discutand despre timpul de care el ar avea nevoie, am stabilit ca acesta sa fie facut dimineata, pentru ca dupa cateva zile sa astept tabloul si atunci sa discutam pretul. Imagineaza-ti! Placerea mea fusese maxima si am crezut afacerea ca si facuta: dupa cateva zile m-am dus la el, pentru a incheia treaba si s-a prefacut ca nu stienimic, intr-o asemenea maniera de parca nu s-ar fi vorbit niciodata despre aceasta afacere. Te las pe tine sa iti dai seama cum am ramas; cred ca nu am avut niciodata zile mai triste decat acestea. Cat despre Domnul Taurel, cautandu-mi de lucru pentru a ma consola, a aparut aceasta buna ocazie. Un tanar fara slujba si care a facut acel portret al lui Raffael, pe care il va fi primit Domnul Giangiacomo, acel biet tanar a fost obligat sa lase ceea ce incepuse din cauza starii de sanatate; si, trmitandu-mi tabloul pe jumatate terminat, mi-a propus sa-l termin eu. Dedesubt vom pune numele amandorura. Pictura reprezinta doua persoane, una imbracata si cealalta nud; lungimea tabloului e de doua palme si putin, iar latimea este de o plama si trei sferturi. Voi avea de lucru opt sau zece luni pe putin si voi primi 5000 de franci. Totul este aranjat si deja am inceput sa lucrez si sunt foarte multumit, caci daca reusesc, acest lucru ma va onora si nu mi se pare ca as fi prost platit pentru varsta pe care o am. Gerard nu stie nimic si mi-a transmis sa nu fiu mahnit, ca poate a fost o neintelegere, facandu-ma sa ma astept la altceva. Inchei rugandu-te sa-I saluti pe toti cei care ma cunosc si sa-i spui lui Pericoli ca la cateva zile dupa ce tu vei fi primit scrisoarea, va primi si el cartea pe care mi-a cerut-o. te rog sa-l recomanzi pe fratele meu lui Marcucci. Draga prietene, scrie-mi repede, pentru ca sunt nerabdator sa umplu o alta foaie de hartie vorbindu-ti despre arta.

Prietenul tau, Luigi Calamatta

Paris 27 noiembrie 1824