|
iar
eu v-as ruga sa binevoiti sa-l executati cu penita. Portretul va fi
in cerc, pentru a nu impiedica cadrul. Voi avea 31 de portrete de La
Fountaine, adica cele ale persoanelor carora el le-a dedicat operele
sale si cele ale autorilor de la care el a imprumutat subiecte. Dl.
Ingres, Dl. Geral, Dl. Guerin, Dl. Calamatta mi-au facut fiecare un
por-tret. Sir Thomas Lowrence, primul pictor al regelui Angliei, este
angajat sa faca portretul lui Carol al II-lea. Voi fi foarte fericit
daca dumnea-voastra veti binevoi sa va alaturati lor." Nu trebuie trecut
sub tacere faptul ca in acea perioada, intre anii 1826 si 1830, tanarul
artist a avut onoarea de a fi ales sa-i dea lectii de desen lui Giovanni,
fiul lui Carlo The-venin, odinioara director al Academiei Franceze si
chiar fiicei lui Orozio Vernet, care atunci condu-cea susnumita Academie.
Aceasta tanara a deve-nit mai tarziu sotia celebrului pictor Paolo Dela-roche.
Atunci s-a intamplat ca Bernard sa-l invite sa deseneze si sa graveze
"Costuini" (Obiceiuri), aproape 200 de planse. Paolo a fost de acord
sa faca opera. Si ceea ce i se intampla, in mijlocul nelinistii sale
si a vizita Italia, pentru a vedea una cate una frumusetile deja contemplate
in mintea sa cu placere de multa vreme. Face mai intai copi-ile la Roma,
copii pe care la foloseste mai tarziu, dupa picturi antice, obiecte
din sticla impo-dobite cu figuri istorice si legendare, |
cu miniaturi, statui, pietre speciale. Din acelas motiv, calatoreste
la Toscana si in Lombardia venetiana, de unde, intors, fu cuprins de
o ase-menea nefericire incat ii pune in pericol viata si renumele si
ii provoaca o imensa durere ca a parasit tara natala. Tatal sau se casatorise
de cativa ani, pentru a doua oara, cu o vaduva ones-ta pe nume Maria
si traia, retras la tara, din ven-turile pe care le avea de la o vie
condusa de el, in imprejurimile portii San Paolo, si din veniturile
obtinute de la o carciuma a sotiei sale. Aceasta, insa, avea un fiu
din prima casatorie, care, inaintand in varsta, putin cate putin isi
etala firea invidioasa, certareata, intoleranta fata de fiecare motiv
intemeiat. Singurul, tatal vitreg era cel care, uzand uneori de autoritatea
oferita de statutul sau, i se opunea si incerca sa-i corecteze exce-sele
de a bea, de a juca si chiar de a sterpeli bani din casa. De aceea,
era normal ca impotriva tatalui vitreg sa se indrepte toata mania tanarului,
care incetul cu incetul se transforma in ura. Asa stand lucrurile, intr-o
zi (4 noiembrie 1829) - cand Paolo incepuse sa graveze, in Atelierul
sau, nu stiu ce plansa din "Costunul" (Obiceiuri) - primes-te tragica
veste ca tatal sau fusese grav lovit la cap de catre sceleratul sau
fiu vitreg. Simti ca-i vine sa moara de durere. Insa, revenindu-si in
simtiri, pleaca la spitalul Consolazione. Acolo il |