|
II. Paolo Salviucci-Mercuri la Academia din San Luca-La azilul din San Michele-Studii-Primele copii-"Cristo morto"-"Fra Givanni da Capistrano"-Nefericita moarte a tatalui
Alinarea dureroaselor lacrimi a
dat timp si curs altei intamplari. Familia Mercuri trebuia sa plece
de la Marino la Gallicano, unde se afla o alta pro-prietate a lui Salviucci.
Paolo, care acum avea noua ani, indragostit de stampele de la manastire,
de a-i scoate aceasta idee din minte. Cu mari efor-turi l-au convins
in final sa se multumeasca cu nu-mai doua, pastrate inca de el in minte,
bunaoara un "Hristos care poarta crucea"-pictat de Mignard si gravat
de Audran. Cu mica sa comoara si cu melan-colicul gand la mama sa ajunge
in noua tara si fu primit de Salviucci in casa sa. Atunci se im-bolnaveste
grav, insa prin grija aratata de Orsola, sotia lui Paolo Salviucci,
isi recapata vigoarea la casuta de la tara din Santa Maria. Putin cate
putin se trezeste la viata si la voiosia proprie varstei sale, incepe
sa deseneze, sa coloreze, sa cres-teze in lemn tot felul de lucruri,
sa zburde pe camp si sa alerge dupa serpi si fluturi. Intorsi la Roma,
Vicenzo Mercuri supraveghea via lui Salviucci de |
langa
poarta San Paolo, iar Paolo statea in casa acestuia, la Corso, unde
era negotul lor cu carti si frumoasa tipografie, in palatul de langa
San Marcello. Batranul Paolo Salviucci il conducea pe Paolo sa viziteze
manastiri, galerii, palate; una peste alta, il facea sa cunoasca Roma
si, cre-zand in promisiunea facuta, el insusi isi asuma responasbilitatea
de a-l ajuta sa inceapa dorita cariera in arta. Academia din San Luca,
atunci din Sant' Apollinare si unde invatau in acele vre-muri Landi,
Laboureur si Pozzi, il pri-meste pe tanar care isi face imediat simtit
deose-bitul sau talent, cand amesteca modele, pe o stampa de inceput,
facand ochi, nasuri, guri, frunti din fata si din profil. Pentru a nu
gresi, a copiat tot de la cap la coada atat de bine incat a primit mari
elogii de la maestri. Astfel, studiind asiduu, de cateva ori avea sa
se intoarca acasa mai tarziu, facand cate un scurt popas pentru a-l
picta pe custodele Academiei, un batran francez care se numea Salos.
In curand, insa, o schimbare in ordinea vietii sale viitoare avea sa
se intample. Salviucci il chema intr-o zi la el si isi exprima dorinta
de a-l trimite la Azilul din San Michele la Ripa, unde, dupa parerea
lui, era o ocazie buna de a primi cele mai bune si utile invataturi.
Pe Paolo il durea foarte tare sa trebuiasca sa se |